Continuano a fare discutere le parole di Papa Francesco, pronunciate durante il volo di ritorno da Seul, sul fatto che sia corretto fermare l’ingiusto aggressore e su come le modalità non debbano essere decise da un solo stato, o da pochi, ma dall’assemblea delle Nazioni Unite.
In verità l’intervento di Papa Francesco non è per nulla nuovo, anzi è completamente in linea con la dottrina sociale della Chiesa e, anche, con il diritto internazionale: probabilmente la percezione di novità che molte persone hanno avuto all’udire tali parole si deve alla chiarezza e semplicità con cui il Pontefice le ha espresse.
Nel terzo millennio non è più ammissibile che sia un solo stato a poter decidere cosa è giusto e cosa non è giusto, né tanto meno è ammissibile che la giustizia si possa ottenere solamente passando per la guerra: Bergoglio è stato chiaro, infatti, nell’affermare che per intervento contro l’aggressore ingiusto non si riferiva a una guerra.
Solamente la comunità internazionale, riunita nelle Nazioni Unite, può dare regole comuni in grado di risolvere i conflitti e le aggressioni ingiuste: la Carta delle Nazioni Unite ha proprio l’intento di interdire l’uso della guerra come soluzione alle dispute a favore di una scelta di multilateralità che va rispettata sempre, anche quando si deve intervenire per proteggere etnie e gruppi che sono minacciati di morte, come sta avvenendo in Iraq, a mano di gruppi terroristici.
La comunità internazionale, però, deve comprendere che questo suo diritto di intervento è anche un dovere e non può rimanere addormentata come sta avvenendo in Iraq e nelle altre zone del mondo in cui ci sono conflitti in essere. Il permanere di questo stato globale di tensione dovuto alla costante paura che da un momento all’altro scoppi una “Terza Guerra Mondiale” è dovuto proprio alla lentezza con la quale la comunità internazionale risponde: sui bene comune della famiglia umana o dei popoli di una singola regione continuano a prevalere gli interessi particolari.
È necessario rimuovere le cause che innescano e creano le condizioni per la nascita dei tanti conflitti che appaiono circoscritti a singoli luoghi o popoli ma che in verità, come ha espresso Papa Francesco, costituiscono già ora una “Terza Guerra Mondiale a pezzetti“.
la pace è amore , basta amare con il cuore e subito ti senti in pace ,
e dai pace ad ognuno .perciò la pace non è difficile averla ,basta volerla ,
la pace è solo AMORE
Là, è una guerra esplosiva, nel nostro piccolo è un’antica guerra fredda, imperniata sul cinismo, ipocrisia ed egoismo, che distrugge sempre il più debole. Ma ciò che ferisce profondamete è l’indiffereza proprio di chi predica bene e pratica male.
Papa Francesco, è proprio fra i preti che manca quell’amore e solidaietà fraterna, che porta alla pace.
Guardiamo e correggiamo nel nostro, prima di parlare di pace a livello mondiale.
condivido totalmente con sara!
che Dio protegga il nostro caro Papa Francesco
Grazie Laura, guarda caso la omelia di oggi del papa Francesco a udienza generale trattava argomento che si aveva già esposto. Infatti il mio concetto era , se non prestiamo l’attenzione sulle piccole cose,come si può pensare di risolvere la guerra. Tutto si rinasce con piccoli passi anche se ci sembrano inutili , importante incominciare poi si lascia che decida DIO! pace in terra agli uomini di buona volontà.Amen!!! cordiali saluti . Sara
Ma che pace e pace se perfino tra noi cattolici che preghiamo e andiamo in Chiesa e partecipiamo al Santo Olocausto dell’Altare non esiste pace! Ognuno è per conto suo e c’è tanta diffidenza e non fiducia tra coloro che pregano! Neanche fra preti c’è relazione di amore fraterno e molte volte anche dissidi! Mettiamoci in pace prima fra noi cattolici e poi potremo parlare di pace! La pace viene dalla conversione del cuore! Io sono più di 30 anno che frequento la Chiesa Cattolica!
Sono proprio contenta di questo articolo che chiarisce ogni cosa, che già feci presente nel articolo precedente. Purtroppo il maligno è sempre presente, per distorcere le parole in modo raffinato.
Vedo anche che nel nostro piccolo, nella nostra casa, nel condomini e nella zona in cui viviamo, come è facile cadere di ignorare il male pensando di vivere quella falsa pace, che si tende chinare la testa cioè restiamo passivi. E ci illudiamo che la cosa si mette apposto da solo e invece non è così , il nostro ignorare tante volte si da spazio al nemico e più aspettiamo più il problema si ingrandisce , per cui prima o poi sei costretto di affrontare ed è ovvio che più si aspetta più difficoltà aumentano. Certo la cosa migliore sarebbe di stroncare il male sul nascere. E avere sempre la prontezza di chiedere aiuto al Signore a portata di mano.
è comprensibile che per secoli abbiamo mal inteso la sottomissione, che fa sempre parte del schiavismo. Che Gesù è venuto a liberarci con il conoscere la verità e prenderne soprattutto consapevolezza, per cui comporta dominare e sottomettere i nostri emozioni e istinti. Per cui mai abbassare la guardia difronte al male!
Certo affrontare il male con “non violenza” è una impresa , forse ci sentiamo dispersi che non sappiamo da dove incomincia ed non è difficile cadere in quelle trappole che il maligno tende . Ecco perchè Gesù ci esorta di armarsi di bastone e spada cioè riferendosi alla potenza della parola. Se si sa’ usare la parola giusta fa molto di più che non le armi.
Ed è chiaro la parola va conosciuta e approfondita. E come possiamo, se non interpellando la parte illuminante che fa parte del nostro Signore che è Gesù Cristo, per cui continuo a dire prima di tutto bisogna crederci come ha fatto S.Pietro e continuare a chiedere senza stancarsi , poi il resto viene da se. E speriamo in DIO ci che illumina da poter disgregare le situazioni difficili.
La preghiera non è altro che chiedere, le cose non si risolvono stando in mano in mano aspettando che le cose ci piovano addosso, c’è il bisogno di darsi da fare con la ricerca interiore e esteriore , per cui vuol dire che bisogna continuare chiedere e non avere paura di sbagliare come spesso esorta papa Francesco, perchè si rischia di rimanere bloccati, anzi commettere l’errore e vederlo e già un bel passo avanti, perchè si avrà modo di rimediarlo senza doverci ricadere, almenochè non si è soggetta a quel errore cioè essendo schiavi e se è così , vuol dire che la cosa va approfondita ancora, solo quando è veramente chiaro in te ci si può liberare da quel male.
Questo lo posso garantirlo sono cose già sperimentate in prima persona.
Preghiamo per la pace, imponiamo con tutta la nostra forza la richiesta di aiuto a DIO che illumini questi menti tenebrosi. E più siamo meglio è.
Penso che ancora siamo in tempo per fermare tutto ,ci vuole più fermezza e decisione! Che DIO benedica il papa Francesco che è la nostra forza e la Madonna ci accompagni e ci difenda con il Suo Manto! buonanotte . Sara
Sara o perspectivă cu totul inedită asupra Iubirii o regăsim în cuvintele marilor înţelepţi. Ei simt cu totul altfel Iubirea şi cred că acest lucru se datorează lărgimii inimii lor. Sara cu cît ai o inimă mai largă cu atît ajungi să simţi altfel Iubirea. Aspiraţia noastră către înţelepciune ar trebui să ţină cont de modul în care înţelepţii trăiesc şi să preluăm cu stăruinţă viziunile lor.
Sara am căutat Iubirea în multe vieţi. Am vărsat lacrimile amare ale separării şi căinţei pentru a cunoaşte ce este Iubirea. Am sacrificat totul, toate ataşamentele şi iluziile, pentru a învăţa în final că sînt îndrăgostit de Iubire – de Dumnezeu – doar atît. Apoi, după ce mi-am dat seama că sînt îndrăgostit de Dumnezeu, am băut Iubire din toate inimile adevărate. Multe suflete se întreabă pline de dor şi lipsite de ajutor de ce Iubirea zboară dintr-o inima în alta; sufletele treze realizează faptul că inima nu este nestatornică în iubirea diferitelor fiinţe, ci ea iubeşte unicul Dumnezeu al Iubirii, care este prezent în toate inimile.
Domnul Isus Cristos, în tăcerea Sa eternă, şopteşte:
„Eu sînt Iubire. Dar pentru a experimenta dăruirea şi darul iubirii Eu m-am divizat pe Mine însumi în trei: Iubire, iubit şi iubită. Iubirea mea este frumoasă, pură, eternă bucurie; Eu sînt gustat în multe moduri prin intermediul multor forme.
Ca tată Eu beau Iubirea plină de respect izvorîtă din inimile copiilor mei. Ca mamă Eu beau nectarul Iubirii necondiţionate din cupa sufletului micuţului copil. Copil fiind eu mă impregnez de Iubirea protectoare a raţiunii drepte a tatălui. Ca adolescent Eu beau Iubirea fără de motiv din sfîntul Graal al atracţiilor materiale. Ca stăpîn Eu beau Iubirea plină de respect provenită din recipientul profund al gîndirii servitorului. Ca discipol Eu beau Iubirea plină de compasiune din cupa aprecierii maestrului. Ca Maestru protector Eu mă bucur de Iubirea pură provenită din caliciul devoţiunii atotcuprinzătoare a discipolului. Ca prieten, Eu beau Iubirea din fîntîna clocotitoare a iubirii spontane. Ca prieten divin, Eu golesc dintr-o sorbitura apele cristaline ale Iubirii Cosmice provenite din rezervorul inimilor celor ce-l adoră pe Dumnezeu.
Eu sînt îndrăgostit doar de Iubirea însăşi, dar îmi permit să fiu înşelat cînd, ca tată sau ca mamă, gîndesc şi simt doar pentru copil, atunci cînd ca iubit îmi pasă doar de iubită, atunci cînd ca discipol trăiesc doar pentru Maestru. Dar deoarece eu iubesc doar Iubirea, în mod ultim eu sfărîm această iluzie a miriadelor de Sine umane. Din acest motiv Eu transfer tatăl într-un tărîm al sufletelor atunci cînd uită că Iubirea Mea şi nu a sa este cea care protejează copilul. Eu ridic copilul de la pieptul mamei, astfel încît ea să înveţe că Iubirea Mea este cea pe care o adora în el. Eu răpesc iubitul iubitei care-şi imaginează că ea este cea pe care el o iubeşte, mai mult decît Iubirea Mea care răspunde în ea.
Astfel, Iubirea mea se joaca de-a v-aţi ascunselea prin toate inimile umane, astfel încît fiecare să poată să înveţe să descopere şi să adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii mele, ci însăşi Iubirea Mea dansînd dintr-o inima într-alta.
Fiinţele umane solicită una alteia “iubeşte-mă doar pe mine” şi astfel eu răcesc buzele lor şi le pecetluiesc pentru totdeauna astfel încît ei să nu mai rostească niciodată acest neadevăr. Deoarece ei toţi sînt copiii mei Eu doresc ca ei să înveţe să vorbească despre adevărul ultim “iubiţi Iubirea Unică prezentă în noi toţi”. A spune altcuiva “te iubesc, este fals pînă cînd tu vei realiza adevărul “Dumnezeu prezent ca Iubire în mine este îndrăgostit de iubirea Sa din tine. Luna rîde la milioanele de iubiţi bine intenţionaţi care fără să-şi dea seama îşi mint iubitele spunînd “te voi iubi pentru totdeauna”. Craniile lor sînt acoperite de nisipul măturat de vîntul eternităţii. Ei nu-şi mai pot utiliza răsuflarea pentru a spune “te iubesc”. Ei nici măcar nu-şi mai pot reaminti sau respecta promisiunea lor de a se iubi unul pe altul pentru totdeauna. Fără a spune un cuvînt, eu v-am iubit întotdeauna. Eu singur pot spune cu adevărat “te iubesc”, deoarece eu vă iubesc dinainte ca voi să vă naşteţi, Iubirea Mea vă conferă viaţa şi vă susţine în fiecare moment al ei. Şi eu singur vă pot iubi după ce porţile închisorii morţii se deschid în spatele vostru, acolo unde nici cel mai sincer iubit omenesc al vostru nu vă poate atinge.
Eu sînt Iubirea care manevrează păpuşile umane cu sforile emoţiilor şi instinctelor, pentru a juca spectacolul iubirii pe scena vieţii. Iubirea Mea este frumoasă şi plină de bucurie atunci cînd o iubiţi doar pe ea; dar linia vieţii, păcii şi bucuriei voastre este întreruptă atunci cînd în loc de aceasta vă lăsaţi angajaţi în emoţii şi ataşamente omeneşti. Realizaţi, copiii Mei, Iubirea Mea este cea după care voi tînjiţi!
Cei care mă iubesc doar sub forma unei singure persoane sau care mă iubesc în mod imperfect într-o singură persoană nu cunosc ce este Iubirea. Dar cei care mă iubesc întrun mod înţelept, fără de greşeală, complet, atotcuprinzător, care mă iubesc perfect şi egal în tot şi în toate, pot cunoaşte cu adevărat Iubirea.”
O zi frumoasa iti doresc in continuare plina de IUBIRE fata de cei din jurul tau (semeni tai) Sara,,
Giacommo, sono riuscita a trovare una amica di origine romena e mi ha tradotto, di quello che mi hai scritto. Innanzitutto ti ringrazio di cuore, di quello che mi hai scritto, ne rimango stupita di quello che dici. Ma una cosa è vera, che l’ amore che si è conosciuto è come l’acqua che zampilla che chiunque chi vuole è a disposizione di chi ne ha voglia attingere.
C’è un altro punto che mi fa riflettere di quello che mi hai scritto.
Devo dire che ho assunto un motto ed è probabile diventata una mia difesa.
Gesù parlò di tolleranza, ma non di subire, sono 2 cose diverse, perciò mi sono messa in disposizione di chiunque si voglia fare aiutare, non so’ nemmeno io come, ma sarà il Signore che mi suggerirà seconda la richiesta che mi venga fatta in quel momento e ne gioisco per altri che possa conoscere questo amore. E chi non vuol farsi aiutare si passa avanti, perchè il subire è un sentimento negativo che intacca l’anima e lo annebbia.
Sai quante volte mi succede di dire o fare delle cose senza una piena consapevolezza , anzi delle volte arriva dopo nel tempo. Perfino chi mi sta a fianco si domanda ” da dove mi arrivano…?” e io rispondo:- mi arrivano così sul momento…! Per cui non me lo so’ spiegare.
Quello che c’è di bello di questo Amore, che chi lo riceve mi rende felice perchè si sa’ cosa si parli, infatti non c’è spazio per la gelosia e invidia.
Devo anche dirti di quello che scrivi mi rassicura, non per questo non debba rimanere vigile, perchè come peccatrice mi rendo conto di quanti pasticci potrei combinare senza volerlo, ma almeno per quello che scrivi mi fai capire che sono sulla strada buona. Grazie che DIO ti benedica e sosteniamoci a vicenda. Ti abbraccio nel Signore . Buonanotte Sara (:-) !!!
Sfantul Papa ,Oameni buni ,fratii mei, am aflat pentru prima dată, uimit, de existenţa acestui demon dintr-o carte. Auzisem de demonul lenii, ori al mîndriei, dar niciodată de unul „înainte mergător“… Curînd aveam să mă dumiresc asupra acestor cuvinte şi aveam să-i constat, din nefericire prezenţa, atît de des în această lume… Căci deşi pare mărunt este atît de primejdios… Dacă despre ceilalţi se ştiu destul de multe, surprinzător, despre acesta nu se ştie aproape deloc. Atît de bine se face nevăzut încît aproape că nici nu există. Din acest motiv m-am decis a scrie cîteva cuvinte despre el.
El este cel care le fură oamenilor un dar foarte preţios în această lume, TIMPUL. Fiecăruia dintre noi ne-a fost dată o mare comoară: TIMPUL. Tocmai de aceea acest demon este atît de primejdios. El este cel care seduce într-un mod şiret omul, propunîndu-i diverse opţiuni de a-şi trăi viaţa, ori amînîndu-i visele.
Oferind felurite false bucurii, goale, el fură oamenilor adevărata şi autentica bucurie de a trăi, lăsîndu-i în final (pe cei care au acceptat aceste daruri) cu un timp mort. Este vorba de acea senzaţie care survine uneori (acest demon se străduieşte însă să ne facă să nu simţim nici măcar aceasta) în viaţa unui om, că viaţa (timpul) parcă i s-a scurs printre degete, că inima îi e goală, şi că adevăratele probleme au rămas fără răspuns. El este cel care stopează toate idealurile nobile şi măreţe Oameni buni fratii mei. De cîte ori nu au simţit unii un avînt extraordinar de a fi mai buni, ori de a (se) iubi cu toată puterea, ori… ? Aproape de fiecare dată însă, încetul cu încetul focul s-a domolit, însă nu din lipsă de putere, ci pentru că treptat a apărut neîncrederea, ori poate plăcerea activităţilor cotidiene, ori amînarea, plictiseala, ori însăşi uitarea… Şi de fiecare dată omul nici nu a bănuit măcar că astfel, nefolosind timpul, cheltuindu-l pe lucruri fără viaţă, încet inima îi moare. Căci timpul furat de acest demon este la fel precum banii depozitaţi într-o bancă: deşi aparent îi deţii şi se înmulţesc, în realitate nu ai absolut nimic, doar o idee mentală abstractă şi goală de bani, pentru că timpul nefolosit (adică netrăit cu inima) e pierdut.
Acest demon este cel care face oamenii să-şi umple viaţa cu nimicuri, să-şi amîne mereu îndatoririle inimii, ale sufletului… Este cel care ne face să credem că şi mîine va mai fi o zi, că este timp mîine de Dumnezeu, de eforturile spirituale. El nu trebuie confundat cu spiritul rău al lenii, căci un om a cărui viaţă e îndrumată de acest spirit „înainte mergător“ poate fi chiar activ.
El este aproape mereu prezent, ascunzîndu-se cu grijă de adevăr, ghidîndu-i omului paşii pe cărări care nu-s nici întunecate, nici luminoase, ci doar îngheţate, moarte.
Acest demon este tot mai prezent astăzi: aproape pretutindeni oamenii par absenţi din realitate, din aici şi acum, trăind mai mereu în mintea lor, preocupaţi numai de propria persoană, de viitor sau trecut, urmînd aceleaşi drumuri cu trupul, mintea sau cu vorbele lor.
Pentru a putea învinge acest „mic“ demon, Sfantul Papa ,oameni buni ,fratii mei trebuie să îi observăm armele. Cele mai puternice arme ale sale sînt: puterea de a fascina prin lucrurile moarte, adesea puţin folositoare (de pildă în România, la ora actuală, se manifestă o atracţie oarbă a oamenilor faţă de aproape orice emisiune televizată, şi mai ales faţă de telefoanele celulare), plictiseala/monotonia/banalitatea, uitarea amintirilor frumoase, a bucuriei de a trăi această viaţă extraordinară !
Oameni buni , fratii mei ori de cîte ori vă simţiţi foarte plictisiţi de viaţă e semn că cel despre care am vorbit vă dă tîrcoale, şi atunci trebuie să vă amintiţi de bucurie, de Dumnezeu, de IUBIRE, de DRAGOSTEA pentru semeni, dar mai ales să trăiţi în PREZENT, căci aici se află şi bucuria, şi viaţa, şi iubirea, şi Dumnezeu, deoarece voi înşivă sînteţi aici.
Nu ştiu cît de bine am reuşit să descriu această problemă gravă, şi nu ştiu cît de mult am reuşit să trezesc imboldul de a lupta cu acest „mic“ duşman, însă vă recomand călduros să citiţi Momo, de Michael Ende, o carte minunată din care voi cita doar un pasaj:
„Căci la fel precum aveţi ochi pentru a vedea lumina şi urechi pentru a auzi sunetele, tot astfel aveţi şi o inimă pentru a simţi timpul cu ea. Întregul timp care nu e simţit cu inima e la fel de pierdut ca şi culorile curcubeului pentru un orb sau cîntecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate există însă inimi oarbe şi surde care nu simt nimic, deşi bat.“
,,Laudat sa fie Isus Sfantul Papa ,,
Santo Papa augurro a tutti di eserre un Uomo Impecabile, se nn ce nessuno in QUESTO MONDO, voglio che lavoriamo tutti insieme per diventare almeno uno di noi IMPECABILE e INTELIGENTE ,per FERMARE questa cosaaaaaaaaaa LA TERZA GUERRA MONDIALE !!!!
Impecabil înseamnă a fi fără păcat, eroare sau defect. Fiind oameni şi deci imperfecţi, nu putem realiza acest lucru în totalitate, dar putem lupta să devenim.
Una dintre cele mai bune descrieri ale acestei lupte este dată în cele 8 cărţi ale lui Carlos Castaneda, unde sînt redate experienţele sale împreună cu bătrînul indian yaqui, don Juan. Ceea ce don Juan, vrăjitor şi om de cunoaştere, a încercat să-l înveţe pe Castaneda, era Calea luptătorului: „… luptătorul este impecabil cînd are încredere în puterea lui personală, indiferent dacă e mică sau uriaşă”. Don Juan îi spune lui Castaneda că a călători spre cunoaştere este la fel cu a merge la luptă; te înarmezi cu conştienţă, respect, teamă dar şi cu încredere absolută în reuşită!
Călătoria spre sufletul nostru, cea mai înaltă formă de autocunoaştere, ne face să devenim luptători, pentru că trebuie să combatem nesiguranţa, slăbiciunile şi limitările noastre – pe scurt, domeniul Ego-ului!
Autorul Victor Sanchez afirmă că această „cale a luptătorului” a lui don Juan „este un mit al timpului nostru”, deoarece împlineşte funcţia tuturor miturilor „de a reflecta aspiraţiile noastre de muritori, cele mai valoroase şi mai demne, invitîndu-ne să le transformăm în realitate”. Sanchez parafrazează spusele lui don Juan: „Calea luptătorului este o formă de a trăi constant provocarea de a fi … Poate că trăsătura cea mai grăitoare a luptătorului este continua căutare a impecabilităţii în fiecare acţiune, chiar şi în cea mai neînsemnată. Pentru un luptător, a fi impecabil înseamnă a investi tot ce are mai bun în tot ceea ce face, adică în a-şi folosi în mod optim energia individuală. Atunci cînd toate celelalte motivaţii cad, luptătorul va continua să se poarte impecabil, chiar şi numai de dragul impecabilităţii”.
Deşi don Juan nu-i arată lui Castaneda nimic direct sau concret, totuşi, într-un mod foarte simplu, el îl învaţă stăpînirea Ego-ului.
Luptătorul începe prin a depăşi raţionalul sau puterea minţii, comandate de Ego, pentru a se îngriji de sentimente şi a descoperi puterea personală. Acest lucru îi cere să descătuşeze Sinele din legături şi nevoi şi să recunoască faptul că moartea este iminentă.
Cînd a făcut acest lucru, fiecare clipă devine importantă, iar energia este cheltuită pentru a căpăta controlul Sinelui şi al lumii personale.
Acest control este CAPITAL.
A fi impecabil înseamnă a ţine sub control tot ceea ce poate fi controlat. Nu avem controlul destinului, al vremii, al împrejurărilor, dar controlăm modul cum le folosim.
Nu ne controlăm strănutul, sforăitul sau cîrceii, dar ne controlăm acţiunile şi reacţiile.
Nu avem controlul celorlalţi (oricît de mult am dori-o) dar avem controlul a ceea ce spunem, gîndim, facem.
Atunci Impecabilitatea Sfantul Papa înseamnă a deţine controlul asupra a ceea ce se poate controla şi dacă avem acest control atunci sîntem răspunzători pentru el, sîntem responsabili. Budha a ilustrat echilibrul perfect dintre conştienţă şi practică. El a reuşit să ajungă la iluminare în timpul vieţii.
S-a născut în India pe la 560 î.Hr., fiind un prinţ bogat însă a renunţat la toate bunurile lumeşti la vîrsta de 20 de ani şi a petrecut 6 ani căutînd sensul vieţii sau Iluminarea. Dobîndind-o prin experienţe eroice, a petrecut următorii 50 de ani propăvăduind ceea ce descoperise.
Esenţa folozofiei sale este cuprinsă în Cele Patru Adevăruri Nobile şi Calea celor Opt Paşi.
Pe scurt, Sfantul Papa Cele Patru Adevăruri Nobile ale lui Budha sînt:
Viaţa este suferinţă (durerea stă în mijlocul vieţii omeneşti);
Durerea vine din dorinţele noastre (satisfacerea egoului ne limitează);
Vindecarea durerii stă în renunţarea la interesul de sine;
Ne eliberăm urmînd Calea celor Opt Paşi.
Metoda lui Budha se bazează întîi pe observaţie, apoi pe diagnostic şi în final pe tratament.
„Calea celor Opt Paşi” spune prof. Huston Smith, „nu este tratament exterior, venit din afară şi acceptat cu pasivitate de către pacienţi; … este tratament prin antrenament … tratament prin practică”.
Calea Celor Opt Paşi constă în:
cunoaşterea justă (a fi conştient de Cele Patru Adevăruri Nobile);
aspiraţia justă (intenţia fermă de a transcede toate limitele);
exprimarea justă (a spune adevărul, a vorbi cu sens şi fără a răni);
comportamentul just (să nu ucizi, să nu furi, să nu minţi etc.);
modul de viaţă just (a trăi conform cu natura; Viaţa este un mijloc pentru a putea lucra; pentru a te dezvolta, acţionează în consecinţă);
efortul just (strădania de a supune patimile, de a depăşi răul prin voinţă, de a dezvolta virtuţile);
gîndirea justă (străduinţa de a învăţa cît mai multe în viaţă. Vigilenţă şi examinarea Sinelui);
absorbţie justă (Contemplare; găsirea armoniei dintre corp, minte, spirit, prin atingerea ei conştientă).
Se poate observa că soluţiile buddhiste pentru găsirea şi trăirea adevăratei naturi acoperă fiecare aspect al fiinţei noastre.
El integrează toate faţetele noastre şi demonstrează legătura puternică dintre gînd, cuvînt, acţiune, credinţă.
A şti ce să facem este doar începutul trezirii. Adevărata lucrare este în Practică.
Aşa cum spune „Dao”, „Calea de a face este a fi”. Deci ca să fim trebuie să trecem dincolo de ceea ce facem Sfantul Papa si oameni buni.
În două din căile buddhiste spre iluminare este subliniată importanţa de a fi sincer. Minciuna se naşte din frica de a ne arăta adevăratul Sine.
Odată depăşită această frică, acceptînd cu obiectivitate ceea ce sîntem, desprinzîndu-ne cu fermitate din lanţurile Ego-ului, fiind oneşti, integri cu noi înşine, renunţăm în final la diversele faţete, la numeroasele straturi sub care ne ascundem, descoperindu-ne fiinţa lăuntrică, esenţa.
Meister Eckhart spunea „Dacă un om este întru dreptate, el este întru Dumnezeu şi este Dumnezeu”.
În noi există binele ultim. Sinele ni s-a dat. Sarcina noastră este să recunoaştem acest bine şi apoi să-l trăim, să-l facem manifest în fiece clipă a vieţii noastre. Atunci putem spune că sîntem IMPECABILI in a opri pe cei care vor sa faca RAU Naturii ,PAMANTULUI care DUMNEZEU la creat pentru noi….,Laudat sa fie Isus Sfantul Papa,,
sono pienamente d’accordo con Papa Francesco, il pensiero di più persone può dare il senso giusto alle situazioni, una sola persona è dittatura. Spero solo che queste persone chiamate a dare regole alla comunità si sveglino davvero e si ricordino che ogni ora di ritardo causa la morte di molti innocenti. Che il Signore protegga Papa Francesco nel suo Operare per il bene dei popoli.